Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: România Liberă
Anul şi data apariţiei: 15-08-2013
Tematica: problematica steagului secuiesc
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: rl online
Titlul articolului: Ce a declarat Traian Băsescu, în Harghita, despre steagul secuiesc
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/ce-a-declarat-traian-basescu-in-harghita-despre-steagul-secuiesc-310069.html


Preşedintele Traian Băsescu a spus, joi, la finalul slujbei de la mănăstirea din Izvoru Mureşului, că pe drum spre mănăstire a văzut la porţi şi drapelul secuiesc, lângă cel al Ungariei, şi s-a întrebat dacă nu era loc şi pentru steagul tricolor, transmite Mediafax.
La finalul slujbei de la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" de la Izvoru Mureşului, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan Selejean, i-a oferit preşedintelui un drapel al României, spunându-i: "Să-l ţineţi sus, să se vadă România până în emisfera de nord".
Preşedintele a luat drapelul, l-a ridicat, l-a agitat şi i-a mulţumit înaltului prelat pentru iniţiativa de a dărui drapelul românesc credincioşilor prezenţi la slujbă.
Băsescu a spus apoi că, venind spre Izvoru Mureşului, a văzut la porţi şi drapelul secuiesc, lângă cel al Ungariei, el întrebându-se dacă nu era loc şi pentru drapelul României.
"Venind încoace, şi nu numai astăzi - sigur că respectăm mult drepturile fiecăruia, ca la el în casă să facă ce vrea - am văzut la porţi şi drapelul secuiesc lângă cel unguresc, cel al Ungariei. Oare nu era loc şi pentru drapelul României? Nimeni nu spune să nu le pună pe acestea acasă la ei, dacă aşa vor. Dar trebuie să găsim un loc şi pentru tricolor pentru că acesta va fi semnul că ne respectăm unii pe alţii", a spus preşedintele.
Aproximativ 1.200 de steaguri tricolore au fost împărţite de preoţi participanţilor la slujba de la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" de la Izvoru Mureşului, oamenii ridicând apoi steagurile şi cântând "Deşteaptă-te, române!". Au primit steaguri tricolore de la IPS Ioan Selejean şi soţia preşedintelui, precum şi ministrul de Externe, aflat la ceremonie.
La ceremonia religioasă de la mănăstirea din Izvoru Mureşului au fost prezenţi aproape o mie de oameni, unii dintre ei fiind îmbrăcaţi în costume populare.
De la Izvoru Mureşului, preşedintele Traian Băsescu a plecat către Oarba de Mureş, judeţul Mureş, unde are loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Cântecului Popular Patriotic "La Oarba şi la Iernut".    
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.